Publicat de: tomescu | octombrie 8, 2010

Clientii nemultumiti cer parlamentarilor sa nu modifice ordonanta creditelor


Grupurile de clienti nemultumiti, care s-au manifestat tot mai activ dupa aparitia OUG 50/2010, solicita intr-o scrisoare deschisa adresata Comisiei de Buget Finante Banci din Camera Deputatilor, pastrarea prevederilor ordonantei care le sunt favorabile. Clientii spera ca promisiunile politicienilor sa fie respectate macar de aceasta data.

Intr-o scrisoare deschisa, clientii reamintesc parlamentarilor ca OUG 50 a fost votata de cvasiunanimitatea senatorilor (o singura abtinere) si ca liderii partidelor politice au declarat in mod repetat ca vor pune interesul cetatenilor mai presus de discutiile politice si vor sustine ordonanta in forma adoptata de guvern.

Mai mult, grupurile de clienti le transmit parlamentarilor ca recent, liderul unui important partid de opozitie afirma referitor la OUG 50: “Noi am votat-o la Senat si o vom face si la Camera, indiferent de cum vor vota ceilalti”.

Cum vad grupurile de clienti dezbaterile din Parlament?

Majoritatea grupurilor de clienti nemultumiti resping amendamentele adoptate de Comisia de Politica Economica, Reforma si Privatizare din Camera Deputatilor. Clientii isi manifesta speranta ca la Comisia de Buget Finante Banci, care va realiza raportul final asupra ordonantei, si mai apoi in plen, parlamentarii isi vor intoarce fata dinspre banci catre cei care i-au votat si pe care ii reprezinta.

“Grupul clientilor Raiffeisen isi exprima totalul dezacord fata de usurinta si nepasarea cu care membrii Comisiei Economice din Camera Deputatilor au aprobat amedamentele propuse de ARB. (…) Prin introducerea acestor amendamente, in loc sa se clarifice unele dubii privind interpretarea Directivei 48/2008 si punerea in aplicare a OUG 50, Comisia decide sa creeze premise bancilor pentru un spectru si mai larg de abuzuri”, se spune in scrisoare.

“Amendamentele aduse la OUG 50 nu fac decat sa complice si mai mult lucrurile, facand aplicarea legii si mai neclara. Daca prin aceste amendamente, ARB a incercat, cu complicitatea unor parlamentari, sa aduca la tacere clientii ce au indraznit sa ia atitudine si sa ceara respectarea legilor, nu au reusit. Cele mai multe dintre obiectivele noastre pot fi atinse pe baza legislatiei existente inainte de aparitia OUG 50”, afirma reprezentantii grupului clientilor nemultumiti ai Bancpost.

“Facem pe aceasta cale un apel la dumneavoastra ca oameni politici, care reprezentati in Parlament interesele noastre, ale alegatorilor din colegiile in care ati fost votati. Aveti acum ocazia sa demonstrati unei tari intregi ca puneti interesele alegatorilor dvs. mai presus decat cele ale unui grup de bancheri. Aveti o datorie morala fata de fiecare membru al comunitatii pe care o reprezentati in forul legislativ: mentineti OUG 50 in forma in care sprijina clientii bancilor”, se spune in mesajul grupului de clienti nemultumiti ai RBS.

Clientii se tem ca vor ajunge sa nu mai poata plati ratele

Clientii bancilor se plang de faptul ca o parte dintre amendamentele introduse de deputatii din Comisia Economica le vor crea probleme la rambursarea creditelor, intrucat nivelul marjelor fixe care vor rezulta din mecanismul propus va fi unul extrem de ridicat.

“Stim cu totii ca este o perioada dificila, insotita de reduceri de salarii si somaj. Bancile, in aceasta perioada, nu au facut decat sa transfere toate costurile acestei crize asupra clientilor prin majorari de dobanzi. (…) Prin amendamentul de la art. 95 alin. 8, membrii Comisiei Economice nu fac altceva decat sa bage in incapacitate de plata cea mai mare parte a clientilor in urmatorii doi ani (in momentul in care indicatorii monetari vor inregistra cresteri). Consideram ca aceasta situatie nu ar avantaja nici statul si nici bancile”, sustin reprezentantii grupului clientilor nemultumiti de la Alpha Bank.

 

Cititi mai multe AICI.


Lasă un comentariu

Categorii