Publicat de: tomescu | octombrie 8, 2010

Modificarea OUG 50 nu scapă băncile de procese


Chiar dacă ordonanţa creditelor va fi modificată, debitorii nemulţumiţi încă îi mai pot acţiona în instanţă pe creditori pe baza contractelor în derulare.

Clienţii băncilor care s-au hotărât să acţioneze în instanţă instituţiile financiare ar trebui să stea liniştiţi, pentru că procesele se derulează în baza reglementărilor anterioare modificărilor OUG 50, susţin avocaţii contactaţi de EVZ.

Avocatul Gheorghe Piperea a ţinut să-i calmeze pe clienţii care sunt acum în litigiu cu creditorii sau urmează să fie. „Procesele care se derulează sunt în baza unor reglementări anterioare. Orice modificări vor fi aduse de acum încolo pentru noi nu contează”, a declarat avocatul. Temeiul legal al demersurilor juridice nu este OUG 50, ci alte prevederi legale care reglementează drepturile consumatorilor.

Tot mai mulţi clienţi în lupta cu băncile

El spune că nu are nicio spaimă în derularea acestor intentări de procese pentru că legea este de partea clienţilor. „Până în momentul de faţă am şase procese şi o conciliere. Procesele sunt împotriva a patru bănci. Am, în prezent, 1.200 de clienţi şi urmează să mai semneze încă 1.300 de persoane”, a mai spus Piperea.

Legat de propunerile făcute de Comisia Economică din Camera Deputaţilor, avocatul Marius Coltuc crede că acestea sunt doar praf în ochi. „Este clar că sunt nişte propuneri făcute în favoarea băncilor. Ce li s-a dat clienţilor – acordul tacit – este nimic. Tot ce contează sunt costurile. Acolo nu s-a realizat mai nimic”, ne-a declarat Coltuc.

În cadrul chatului organizat de EVZ în septembrie, avocatul spunea că nu există şanse ca OUG 50 să sufere modificări în parlament.

 

Cititi mai multe AICI.


Lasă un comentariu

Categorii